Stau in linistea becului prost care nu ma lasa sa'mi inchid pleoapele si sa ma descotorosesc de penultima lacrima de tristete pe care tot o plimb cu mine nu mai conteaza de cate zile si nopti incoace.

  Imi potolesc setea cu o ploaie de amintiri si mananc nori pufosi facuti din rasete infundata, sifonate sau ambalate in cutii de pizza.

  Vreau sa ma intind pe asternutul verde cu buburuze caraghios de rosii si sa'mi pun perna aceea, sti tu care, sub cap...dar acum nu le mai am si stau doar pe un pat de o singura persoana,pustiu,fara nimic verde in el si n'am nici o perna moale sub cap.

  E doar sunetul enervant al unui greier lenes care se pregateste sa moara de foame si in iarna asta,iar pe mine nu ma ajuta cu nimic romantismul lui la ora asta in care telefonu'  nu mai suna deloc.Nu ca daca ar fi ora de varf ar suna.

  Mi'e frica de intuneric si as vrea sa sting becul sa ma pot culca dar oricum nu pot sa adorm fara miros de asternuturi verzi,iar toate lucrurile puse la ounct in camera asta nu ma fac sa ma simt mai bine.

   Am scapat de lacrima aia afurisita care ma tot bantuie...dar cu siguranta n'a fost penultima.